Bucureşti, 22 martie 2012. Asociaţia Handicapaţilor Somatici din România a realizat în 2011 “Studiul legislativ privind reabilitarea profesională şi integrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi”. Materiaul a fost editat în cadrul proiectului strategic “INSERT - Construirea unei reţele de reabilitare şi integrare profesională pentru persoanele cu dizabilităţi din România, în vederea îmbunătăţirii accesului acestora pe piaţa muncii”, implementat în parteneriat cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor Persoanelor cu Handicap din Ungaria, MEOSZ, Asociaţia Handicapaţilor Fizici din Judeţul Harghita şi Fundaţia ”Centrul de Resurse pentru Educaţie şi Formare Profesională CREFOP, şi cofinaţat din Fondul Social European, programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritară 6 - Promovarea incluziunii sociale, Domeniul major de intervenţie 6.2 – „Împreună pe piaţa muncii”, contract nr. POSDRU/96/6.2/S/55474.
În urma realizării acestui studiu au rezultat câteva recomandări privind modificarea legislaţiei române în vederea armonizării acesteia cu noile tendinţe europene privind încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi, recomandări care vor fi communicate atât organizaţiilor, cât şi autorităţilor competente, în perioada următoare de derulare a proiectului.
Conform datelor statistice care au stat la baza analizei, la data de 31 martie 2011 numărul total de persoane cu handicap a fost de 691.482 persoane. Dintre acestea, 97,5% (674.431 persoane) se află în îngrijirea familiilor şi/sau trăiesc independent (neinstituţionalizate), iar 2,5% (17.051 persoane) se află în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu handicap (instituţionalizate) coordonate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin Direcţia Generală Protecţia Persoanelor cu Handicap. Conform rapoartelor Agenţiei Naţionale pentru Persoane cu Handicap, la sfârşitul anului 2010, în România erau înregistrate 1.485 de unităţi protejate în care îşi desfăşurau activitatea 1.476 persoane cu handicap. Numărul de persoane cu dizabilităţi care lucrează în unităţi protejate este relativ mic, în procent de 5,1% din numărul total de persoane cu handicap angajate, care se ridică la 28.826 persoane.
Deşi în ultimii ani în România se observă o creştere relativă a ratei ocupării forţei de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, între anii 2003 – 2010 putându-se vorbi chiar de o dublare a acesteia, totuşi, aşa cum arată şi statisticile de mai sus, numărul persoanelor cu dizabilităţi care sunt active pe piaţa forţei de muncă este foarte mic. Legat de acest aspect, studiul a identificat faptul că, deşi legislaţia română prevede posibilitatea de constituire de ateliere protejate, drepturile acordate angajatorilor care înfiinţează aceste ateliere sunt insuficiente pentru a compensa dezavantajele angajarii de persoane cu dizabilităţi. Aceste măsuri compensatorii ar trebui să echilibreze aceste dezavantaje, astfel încât angajatorii respectivi să rămână competitivi pe piaţă şi, prin aceasta, să se poată asigura o sustenabilitate în politica socială a statului privind încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi.
Mai mult decât atât, statul român, prin legislaţia adoptată, nu încurajează încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi, pentru că tratează, din punct de vedere a facilităţilor acordate, în mod unitar angajatorii care angajează persoane cu dizabilităţi, indiferent de gradul lor de implicare în procesul de reabilitare a persoanelor cu handicap.
În acest context, statul român ar trebui să limiteze perioada acordării subvenţiilor şi să creeze, în paralel, centre de asistenţă socială care să poată pregăti profesional persoane cu dizabilităţi şi să sprijine încadrarea acestora în muncă, prin consiliere şi mediere. Prin această măsură, persoanele cu dizabilităţi ar fi motivate să se implice activ în reabilitarea lor socială şi profesională. Comunicat de presă
În paralel, propunem legiuitorului român modificarea legislaţiei care priveşte angajatorii. Măsurile de politică socială din partea statului ar putea fi însoţite de măsuri corespunzătoare privind promovarea produselor şi serviciilor oferite de atelierele protejate. Astfel, deşi legislaţia română cunoaşte reglementările privind promovarea unităţilor protejate prin sistemul de achiziţii publice, care permite autorităţilor contractante să solicite ca participarea la procedura de atribuire să fie permisă numai unor ateliere protejate sau acelor ofertanţi care se angajează să îndeplinească contractul în contextul unor programe de angajare protejată, în practică autorităţile contractante nu folosesc această prevedere legală. Având în vedere această realitate, considerăm că se impune obligarea autorităţilor contractante de a rezerva un procent anume din totalul contractelor de furnizare de bunuri şi servicii care urmează să fie atribuite în anul respectiv competiţiei între atelierele protejate. De asemenea, trebuie să fie încurajată şi achiziţionarea de bunuri şi servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, ca stimulent în înfiinţarea şi dezvoltarea de cât mai ateliere protejate.
De asemenea, considerăm nejustificată existenţa unei legislaţii care tratează în mod neunitar problemele persoanelor care sunt afectate de un handicap născut sau dobândit. Astfel, deşi se pot menţine diferenţe în prestaţiile sociale acordate persoanelor care au dobândit o boală handicapantă ulterior intrării pe piaţa forţei de muncă, respectiv ca urmare a survenirii unui accident profesional, şi persoanele care s-au născut cu handicap şi care nu au intrat în raporturi de muncă, considerăm nejustificată existenţa unor programe de reabilitare diferite şi, în consecinţă, a unor comisii de evaluare diferite. Sub acest aspect considerăm utilă unificarea legislaţiei privind promovarea persoanelor cu handicap şi a legislaţiei privind compensarea persoanelor cu invalidităţi ca urmare a existenţei unei boli profesionale sau a unui accident profesional şi crearea unui fond unic şi al unui singur organism care să gestioneze fondul respectiv.
În concluzie, în urma analizei legislative a reieşit faptul că legislaţia română a rămas în urmă în ceea ce priveşte promovarea unei politici sociale eficiente în vederea integrării profesionale şi sociale a persoanelor cu dizabilităţi. Astfel, legislaţia română, prin măsurile pe care le conţine, promovează mai degrabă o formă de asistenţă socială pasivă, prin acordarea de subvenţii şi indemnizaţii, decât una activă, prin crearea premiselor necesare încadrării în muncă a persoanelor cu dizabilităţi şi facilitării accesului acestora pe piaţa liberă a forţei de muncă.
Pentru informaţii suplimentare despre “Studiul legislativ privind reabilitarea profesională şi integrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi” vă puteţi adresa doamnei Ruxandra Miuţi, expert PR în cadrul proiectului INSERT, la telefon 0785 295 509 sau pe email ruxandramiuti@ahsr-crrs.ro.