Syscom Digital reinventează marketingul digital din România prin activări neconvenționale și tehnologii inovative

De la datele generate de multiplele device-uri și până la tacticile de promovare online, elementele de marketing care contează astăzi în comunicarea brand-urilor sunt cele care au un impact real și, de preferință, imediat asupra consumatorilor. În România, marketingul digital este în continuă schimbare, susținut de bugetele tot mai mari de la an la an pe care companiile le investesc în new media. Piața de publicitate online din România a atins valoarea de aproximativ 20,3 de milioane de euro în prima parte a anului 2017, potrivit unui studiu realizat de IAB România. Cum la nivel urban căutarea în vederea obținerii informației se realizează în proporție de până la 80% din pool-ul de cumpărători în mediul digital, punctele de contact cu consumatorii devin extrem de importante. Focusul va fi atragerea clienților prin conținut și experiențe interactive, creative și memorabile.

Combinând instrumente și tehnologii interactive cu mediul digital, agenția Syscom Digital mizează pe un nou tip de servicii cu potențial de creștere foarte mare în următoarea perioadă - marketing experiențial.

Una dintre aplicațiile cu cel mai mare impact implementate de Syscom Digital a fost prezentată de curând la iCEE.fest, cel mai mare festival de internet și tehnologie din Europa Centrală și de Est.

Aplicația determină nivelul de concentrare a unui utilizator, având la bază o tehnologie complexă, inovativă prin faptul că folosește impulsurile electrice generate de activitatea cerebrală pentru a transmite informații către un receptor. O pereche de căști care măsoară intensitatea activității cerebrale este conectată la un TDT (Touch Display Totem) care afișează rezultatul. Pe marginile totemului au fost aplicate rame ce încorporează tehnologie LED, pentru ca nivelul de concetrare să fie vizibil în timp real și cât mai atractiv. De asemenea, ecranul totemului afișează animații corespunzătoare gradului de concentrare și în acord cu specificul conceptului creativ care stă la baza experienței. Indiferent care este stadiul pe care participantul îl atinge, rezultatul vine însoțit de un mesaj la fel de plăcut ca și experiența în sine.

Vezi video: https://bit.ly/2KEZmrN  

Această aplicație în special, precum și alte activări neconvenționale marca Syscom Digital, atestă capacitatea noastră de a dezvolta tehnologie senzorială, de a conlucra cu senzori, display-uri și software, totul pentru a oferi o experiență autentică. Ne putem defini propriile aplicații drept ‘facilitatori de experiențe’, indiferent de brandurile pentru care le implementăm și customizăm. De ce? Pentru că se pliază pe cerințele actuale prin care brand-urile urmăresc apropierea clienților de valorile lor.”, este de părere Maia Novolan, managing director Syscom Digital.

Cu ajutorul unor dispozitive precum 3Senser, RFID Product Interactive Display, Galaxy Display, Interactive Shelf sau Foto Carusel 360, posibilitățile de interacțiune și brand engagement sunt practic nelimitate. 

Încă de la înființare, în 2009, și cu precădere în ultimii trei ani, prin divizia de proiecte speciale - Experiential by Syscom Digital - agenția creează campanii multi-canal cu ajutorul componentelor și instrumentelor digitale care permit implementarea unor mecanici interactive unice în mediul offline conectate în timp real la mediul online.

Syscom Digital derulează de asemenea proiecte instore ample cu ajutorul unei flote de peste 100 de tablete și aplicații profesionale. Agenția a realizat până acum zeci de proiecte în premieră absolută pe piața românească, având la bază echipamente senzoriale și tehnologii inovative.

“Provocarea pentru brand-uri este de a se conecta cu consumatorii lor în timp real, prin campanii și activări derulate pe mai multe canale în același timp (atât online, cât și offline). Conversațiile pe care brandurile le au cu oamenii pe măsură ce aceștia interacționează cu produsele (fie că se întâmplă la magazin sau în platformele de e-commerce) au schimbat natura marketingului. Noi ne-am adaptat acestor schimbări și suntem inițiatorii și promotorii unui mod nou și inovativ de promovare, care merge dincolo de mediul online, pentru că o experiență digitală totală îi ține pe consumatori conectați și atunci când aceștia sunt offline.”, afirmă Maia Novolan.

www.syscomdigital.ro

Aplicația Syscom Digital determină nivelul de concentrare a unui utilizator

Aplicația Syscom Digital determină nivelul de concentrare a unui utilizator

Syscom Digital Marketing Experiential digital online