Salonul auto Bucharest Classic Car Show, 2nd edition : 9 - 12 Iunie 2011 & Interbalkanic Classic Ral

Organizatorii sunt World Trade Center Bucuresti si Clubul Vehiculelor de Epoca, bine cunoscut pentru activitatea sa de conservare a patrimoniul autohton, imbogatirea lui cu noi piese restaurate, cultivarea interesului publicului pentru aceste valori si organizarea de manifestari cu astfel de vehicule in tara si in strainatate.

 

Salonul va reuni, aproape toate cluburile auto de epoca din tara, peste 50 de masini de epoca in stare de functionare din Romania. Masinile vor fi prezentate ca valori culturale si tehnice pentru publicul larg, dar si ca valori comerciale - cu posibilitatea inchirierii pentru filmari, manifestari  sau evenimente speciale - dar si, in unele cazuri, cu posibilitatea achizitionarii.

 

Colectionarii, pasionatii si publicul larg, vor putea admira superbe vehicule de epoca, masini de curse, obiecte de colectie ce tin de segmentul auto dar si de decor : statie de benzina vintage, atelier de restaurari auto cu demo, colectii de machete, numere auto vechi, ceasuri de bord, carte veche, permise auto, etc. Totodata vor fi organizate demonstratii auto.

 

Atmosfera inceputului de secol XX va fi recreata cu ajutorul obiectelor de epoca puse la dispozitia publicului spre cumparare de catre colectionari. Alaturi de acestia vor fi prezente societati comerciale care ofera produse si servicii legate de tema salonului si de perioada pe care acesta doreste sa o evoce.

 

In premiera in perioada 10 - 12 Iunie 2011 va avea loc raliul “Interbalkanic Classic Rally”, Bucuresti - Brasov - Sibiu organizata de MROE Motor Rally Organization Events Grecia (www.mroe.org) si Retromobil Club Romania (www.retromobil.ro). Startul se va da in data de 10 Iunie 2011 din fata WTC Bucuresti - Hotel Pullman si se va incheia in acelasi loc in data de 12 Iunie 2011.

www.wtcb.ro

masini de epoca clasic auto salon expozitie