Achiziție pe piața serviciilor de transfer privat din România
Compania Autonom, lider național pe piața serviciilor de închirieri auto și unul dintre principalii furnizori de servicii de mobilitate din România, a preluat Vehicle Management Systems (VMS), furnizor cu peste 10 ani de experiență în domeniul transferurilor auto corporate.
Înființată în 2005, compania VMS a parcurs peste 7.000.000 de kilometri pentru sute de mii de persoane din mari companii naționale și internaționale. Experiența solidă pe piața serviciilor de transferuri corporate din România i-a asigurat o bună reputație în domeniu, astfel încât, în 2014, cu o flotă de 32 de mașini și 43 de angajați, compania deservea peste 200 de clienți corporate activi și înregistra o cifră de afaceri de 1.145.645 de euro, în creștere cu 14 % față de anul precedent.
În aceeași perioadă, Autonom a dezvoltat o rețea unică formată din 40 de centre de închiriere auto, în 28 de orașe din România, asigurându-și astfel acoperirea națională. Adresându-se la început în special persoanelor fizice, odată cu recesiunea economică, Autonom a abordat segmentul corporate, devenind în scurt timp lider național în domeniu. În prezent, compania deține o flotă de peste 2500 de mașini noi, 210 de angajați și furnizează servicii de închirieri auto pe termen scurt și mediu, leasing operațional și servicii de management al flotelor. În 2014, Autonom a înregistrat o cifră de afaceri de 11.286.000 euro. În același an, Autonom a decis să se extindă peste hotare, înființând o nouă firmă, Autonom Hungary, cu prima agenție la Budapesta. Totodată, și-a diversificat activitatea, abordând segmentul de închirieri auto premium și vehicule comerciale, cât și închirieri cu șofer. Pentru anul 2015 se preconizează o creștere de 30 % a cifrei de afaceri, depășind astfel 14 milioane de euro.
„Suntem încântați că VMS devine parte din grupul Autonom. Combinând experiența, și profesionalismul lor cu resursele și valorile Autonom vom putea oferi clienților noștri cele mai bune servicii de transferuri private cu șofer de la aeroport sau între orașe, în România și în străinătate”, a declarat Marius Ștefan, CEO Autonom.
"Ne bucuram că după 10 ani, în care am ajutat sute de mii de pasageri să călătorească în siguranță și confortabil, am găsit un partener important care să înțeleagă filozofia noastră și să ne susțină pasiunea și aspirațiile.
Integrarea VMS în cadrul Autonom aduce împreună cele mai importante branduri ale serviciilor de închiriere auto, cu și fără șofer, în momentul în care externalizarea serviciilor de mobilitate a devenit direcția clară pentru majoritatea companiilor.
De aceea, credem că principalii beneficiari ai acestei tranzacții vor fi clienții Autonom și VMS, care vor avea un partener de încredere ce acoperă toate nevoile de mobilitate.
Cu siguranță nu am fi putut găsi un partener mai potrivit decât Autonom, care prin acoperirea națională și susținerea logistică impresionantă va contribui decisiv la dezvoltarea și extinderea accelerată a serviciilor VMS.", a declarat Andrei Stancu, CEO VMS.
Despre Autonom
Compania Autonom, înființată în Piatra Neamț în anul 2006, este lider național în domeniul serviciilor de închirieri mașini, având o rețea de 40 de centre de închirieri în 28 de orașe și un parc auto de peste 2.500 de autoturisme noi. Totodată, compania își oferă serviciile în toate aeroporturile din țară. Din Octombrie 2014, funcționează și Autonom Hungary KFT, care oferă servicii de mobilitate în Budapesta și Debrecen.
Grupul susține de asemenea Fundația Autonom, care derulează proiecte educaționale în comunitățile defavorizate din diverse zone ale țării.
Detalii, pe site-urile: www.autonom.ro, www.leasingoperational.com și fundatia.autonom.ro
Despre VMS – Vehicle Management Systems
Înființată în 2005 în București, Vehicle Management Systems a parcurs, în cei 10 ani de activitate, peste 7.000.000 de kilometri, pentru 200 de clienți corporate activi - companii naționale și internaționale active în România. În 2014, compania avea o flotă de 32 de mașini și 43 de angajați și înregistra o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro.
Mai multe informații sunt disponibile pe www.cityshuttle.ro și www.2airport.ro.