S-au lansat cursele charter pentru vara lui 2014
”Am lansat atât de devreme în acest an produsele First Minute pentru că avem deja solicitări în proporție de 15 – 20% pentru întreaga noastră capacitate de operare pe cursele charter cu avionul sau autocarul, pentru sezonul estival 2014. Am făcut acest pas pentru a satisface cererea celor peste 1.200 de parteneri revânzători ai noștri și pentru a veni în întâmpinarea publicului larg”, a declarat Cristian Pandel, proprietarul Christian Tour.
Pentru turiști, conceptul de First Minute aduce o mulțime de avantaje, printre care vacanțe mai ieftine ca niciodată, creditare fără dobândă, direct de la agenție, pe un interval mare de timp, posibilitatea de a-și organiza mult mai bine concediul și de a-și gestiona bugetul pentru sezonul estival 2014, disponibilitate pe toate datele de plecare și pentru hotelurile vizate etc.
Acum pot fi achiziționate în regim First Minute sejururi individuale sau de grup, atât din București, cât și din provincie, pentru unele dintre cele mai căutate destinații: Creta, Rodos, Thassos, Corfu, Zakynthos, Halkidiki, Riviera Olimpului etc.
Pentru a-și rezerva vacanța de vară, turiștii dau la înscriere 25 euro, apoi achită încă 30% din tarif până la 15 ianuarie, iar diferența rămasă trebuie plătită cu 60 de zile înainte de data plecării. Pentru sezonul estival care urmează, Christian Tour și-a completat oferta cu multe hoteluri noi , aduse în exclusivitate pe piața românească.
”Numărul mare de camere pe care le avem în garanție ne permite să oferim cel mai bun raport calitate - preț și pentru sezonul estival care urmează și să ne consolidăm poziția de cel mai mare turoperator de chartere din România. Entuziasmul de a prezenta încă de pe acum oferta de vară 2014, cu reduceri și facilități de plată atât de mari, vine după un an turistic foarte bun", afirmă Raymond Maiorescu, CEO Christian Tour.
Christian Tour a avut anul trecut o cifră de afaceri de 37 de milioane de euro, agentia plasându-se astfel în primele trei din România după volumul vânzărilor.