Robotii inteligenti se intalnesc cu copiii cu autism.

 

Cei doi roboți, dezvoltați de o echipă de cercetători belgieni, reprezintă rezultatul celor mai avansate cercetări și dezvoltări terapeutice în domeniul autismului și sunt prezenți în România datorită colaborărilor internaţionale realizate de către psihologii clujeni în cadrul proiectelor de dezvoltare şi implementare a terapiilor asistate de roboţi inteligenţi - roboterapie. Probo, unul dintre cei doi roboți a mai fost în România la Cluj, în 2011, candpeste 30 de copii au beneficiat de întâlnirea terapeutică cu el.





La acest proiect participă copii diagnosticați cu TSA, cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani și cu limbaj dezvoltat. Fiecare copil, însoţit de către experimentator (psiholog clinician) vor participa la o sesiune de joc cu roboţeii timp de 30-40 de minute. În cadrul acestei sesiuni, copiii vor fi implicaţi în trei interacţiuni, două cu roboţelul Probo şi una cu roboţelul Robonova. La final, copiii se vor juca doar cu experimentatorul, pentru a verifica dacă interacțiunea este îmbunătățită, în urma jocurilor defășurate cu roboțeii.





„Pentru că roboţeii sunt predictibili şi ușor de controlat, manifestă comportamente sociale simple, fiind uşor de înṭeles şi oferind o interacţiune sigură, considerăm că aceştia pot fi folosiţi pentru a creşte motivaţia copiilor cu autism de a se juca şi, implicit, de a învăţa.”, declară Nicoleta Burlacu, Președinte a Asociației Împreună Pas cu Pas și gazdă proiectului.

 

Notă

Jurnaliștii sunt invitați sâmbătă, 21 iulie 2012, de la ora 9.00, să îi cunoască pe roboții și să afle cum îi ajută aceștia pe copiii cu autism chiar de la inventatorii săi, cercetătorii belgieni Bram Vanderborght şi Jelle Saldien. Întâlnirea are loc la sediul Asociației Împreună Pas cu Pas, str. Radu Calomfirescu, nr. 7, ap. 1, Sector 3, București.

Program:

9.00 – 10.00 Observarea și fimarea roboților

10.00 – 11.00 Sesiune de interviuri

autism autist unic inedit robot