TRIDENT investeşte 2 milioane de Euro într-un nou CENTRU DE STOMATOLOGIE

Bucureşti, Septembrie 2015. Centrul de stomatologie TRIDENT, prima clinică de stomatologie ce abordează soluţia modernă de specializare a medicilor pe etape specifice ale tratamentului, prezentă pe piața stomatologică de 12 ani, investeşte 2 milioane de euro într-un nou sediu. Pacienţii vor beneficia de un spaţiu modern, unde specialiştii se vor remarca prin profesionalism şi servicii de calitate excepţională. Obiectivul este de a asigura un cadru de sănătate, unde lucrurile să se întâmple aşa cum este firesc să se întâmple în orice loc în care sunt trataţi medical oameni.



“Noua clinică va atrage o investiţie financiară de aproximativ 2 milioane euro. Suntem ghidaţi de profesionalism şi ne dorim pentru pacienţii noştri un loc de calitate şi cei mai buni medici, atât la nivel profesional, cât şi uman”, a declarat Dr. Florin Lazarescu – Director Asociat Trident  Dental Esthetic Clinic.



Situat la numai 5 minute de vechiul sediu, în str. Louis Pasteur nr. 1  (zona Cotroceni), noul sediu al clinicii va cuprinde 9 cabinete, dintre care un bloc operator și o zonă dedicată exclusiv copiilor. Clinica va beneficia şi de o parcare proprie, subterană.



Blocul operator are  două săli de operație complet echipate, conform standardelor, similar sălilor de chirurgie dintr-un spital, cu salon pre şi post operator şi sistem de ventilaţie controlată, cu posibilitatea de anestezie generală. În aceste condiţii, specialiştii în implantologie și chirurgie Oro-Maxilo-Facială vor putea oferi pacienţilor cele mai sigure şi performante servicii, iar intervenţiile chirurgicale dentare, precum şi implanturile, se vor desfăşura la un nivel optim şi cu cele mai bune rezultate.



 



 



În plus, clinica va deţine şi un cabinet special conceput pentru copii. Astfel, micuţii au acces la tratamente stomatologice performante, într-un cadru adecvat vârstei şi  într-o atmosferă prietenoasă, toate acestea diminuând disconfortul pe care micii pacienţi îl simt la întâlnirile cu medicii stomatologi. O echipă de medici pedodonţi multidisciplinară este pregătită să ofere copiilor cele mai bune servicii.



Noul centru TRIDENT va deveni singurul spaţiu din Bucureşti construit cu funcţionalitate – clinică medicală, respectând toate normele de protecţie pentru pacient în caz de incendiu, curtemur sau alte pericole.

clinica stomatologica Florin Lazarescu implant dentar aparat dentar Clinica Trident