Romania este una dintre tarile cu o veche traditie in domeniul asigurarilor sociale. Inca din secolul al XIX-lea au aparut diferite incercari de aplicare a unor prevederi legale privind asigurarile sociale, dar cu un sistem mic de prestatii si un grad larg in domeniul asigurarilor sociale in Romania a fost adoptata in anul 1912 – “Legea pentru organizarea meseriilor, creditului si asigurarilor muncitoresti”, dupa autorul ei, ministru al industriei si comertului in vremea respectiva. Aceasta lege a prevazut pentru prima data principiul obligativitatii asigurarii si acordarea de ajutoare pentru accidente, boli, sprijin pentru maternitate si pensii pentru batranete si invaliditate. Legea se aplica insa numai in Muntenia, Moldova si Basarabia, in timp ce in Banat si Transilvania, se aplicau prevederi de asigurari sociale mult diferite, mai restranse.



In anul 1933, in baza proiectului initiat de D.R. loanitescu, Ministrul Muncii, s-a aprobat legea privind unificarea asigurarilor sociale in toate teritoriile care trecusera in componenta statului roman in anul 1918. Din anul 1938 s-a imbunatatit legislatia privind asigurarile sociale, prin extinderea campului de asigurare, diversificarea si cresterea prestatiilor acordate in vederea acoperirii riscurilor sociale, ea constituind un model de elaborare pentru actele normative care i-au urmat.



Din 1945, au avut loc si modificari in legislatia asigurarilor sociale de stat. Din anul 1949 au fost emise o serie de reglementari si acte normative in domeniul asigurarilor sociale de stat. ce au adus noi prevederi si modificari in acest domeniu. Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurari sociale de stat si pensia suplimentara, intrata in vigoare la 1 ianuarie 1967 a pastrat in mare parte reglementarile anterioare si, in plus, a instituit pensia suplimentara care se bazeaza pe principiul mutualitatii intre angajati. Anul 1977 ramane in memorie ca un  moment fundamental pentru asigurarile sociale din Romania. Astfel, au fost elaborate „Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala”, “Legea nr. 4/1977 privind pensiile si alte drepturi de asigurari sociale ale membrilor cooperativelor agricole de productie” si “Legea nr. 5/1977 privind pensiile si alte drepturi de asigurari sociale ale taranilor cu gospodarie individuala din zonele necooperativizate”. Aceste reglementari au reprezentat legislatia de baza a asigurarilor sociale pana in decembrie 1989.



O analiza atenta a evolutiei sistemului asigurarilor sociale in Romania in perioada 1945-1989 scoate in evidenta o serie de caracteristici principale care pot fi considerate drept scopuri ale acestui sistem in stransa legatura cu politica centralizata a statului.



Sintetizand, se poate spune ca in Romania au existat patru mari perioade distincte in evolutia sistemului asigurarilor sociale, si anume: 1912-1949, 1949-1967, 1967-1989 si din 1990 pana in prezent.