Peste 65.000 de români au călătorit cu Senior Voyage

Ca în fiecare final de vară, Christian Tour dă startul sezonului 2016 -2017 pentru Senior Voyage. Unul dintre cele mai de succes brand-uri turistice construite și implementate în România, a fost conceput în 2010 de echipa turoperatorului, pe baza unui model adaptat pentru piața românească. Produsul destinat seniorilor s-a bucurat de o primire răsunătoare. În ultimele 5 sezoane, peste 65.000 de turiști au călătorit cu Senior Voyage. Cele mai iubite destinații au fost Costa Brava, Costa del Sol, Napoli, Toscana, Sicilia, Israel.

Brandul Senior Voyage promovează pachete complete de vacanță, din septembrie până în mai, cu tarife care oscilează între 295 şi 395 euro/persoană. Acestea includ bilet de avion, şapte nopți de cazare, transfer aeroport-hotel-aeroport, demipensiune şi ghid însoțitor vorbitor de română. Primele grupuri de seniori au fost organizate în destinaţii precum Costa Brava, Costa del Sol, Napoli-Sorrento, Sicilia, Israel și Cipru , iar cea mai iubită destinaţie a primului sezon (2010-2011) a fost detaşat Costa del Sol.

De atunci, produsul s-a dezvoltat și îmbunătățit, venind an de an cu surprize și destinații noi (Portugalia, Coasta de Azur, Costa Dorada, Grecia, Mallorca, Sardinia. Toscana, Roma, Paris, Tenerife, Dubai, Croaziera Brizele Mediteranei, Madrid-Barcelona, Elveţia, Istanbul sau Croaziera Dubai-Oman, România, Țara Bascilor, Veneția).

„Noutatea acestui sezon este reprezentată de reintroducerea Portugaliei pe lista destinațiilor, iar acest lucru l-am făcut la cererea turiștilor noștri, spune Marius Pandel, CEO Christian Tour. După 5 ani de operare sub egida Senior Voyage, putem afirma că acesta a devenit un adevărat love-brand în rândul seniorilor, şi nu numai. Peste 65.000 seniori au ales pachetele Senior Voyage by Christian Tour. Mai mult decât atât, o bună parte dintre aceştia – cca. 25.000 persoane - au intrat şi în clubul Senior Voyage Club Card şi sunt posesori ai cardului Senior Voyage. De asemenea, se remarcă faptul că destinaţiile primordiale precum Costa del Sol, Costa Brava sau Sicilia, continuă să se bucure de un mare interes în rândul seniorilor, iar acest fapt se datorează şi menţinerii tarifelor la acelaşi nivel de 6 ani încoace.”

În general, seniorii români călătoresc rareori singuri, preferând să plece în vacanță fie în cuplu, fie în grup. Circa 30% dintre ei merg în vacanță cu însoțitori (copii, nepoți sau prieteni) care nu au încă 55 de ani. Din datele Christian Tour reiese că 85 %  provin din mediul urban, majoritatea având vârste cuprinse între 55 și 65 de ani. Procentul de femei și bărbați este echilibrat. În medie, seniorii cheltuiesc 430 - 450 euro pe o vacanță, cifră constantă în ultimii cinci ani, iar aproximativ 60% dintre ei sunt sprijiniți financiar de copii sau nepoți când vine vorba de sejururi. Foarte mulți primesc cadou pachete turistice Senior Voyage de la copiii plecați în străinătate.

***

Christian Tour, una din cele mai mari agenții de turism din România, împreună cu toate companiile din grupul său, a înregistrat în anul 2015 o cifră de afaceri de peste 70 de milioane de euro, cifră care o clasează în topul agențiilor de turism din România. Cu o istorie de 19 ani în piața de turism autohton, Christian Tour deține în acest moment 30 de agenții proprii în toată România, plus patru filiale în Ungaria, Polonia, Serbia și Republica Moldova, rămânând în continuare cel mai mare tour operator pe vacanțe de tip charter din România și  lider de piață pentru numărul de turiști care au ales să călătorească cu acesta.

Oferte Turistice Senior Voyage 2016-2017

Napoli-Sorrento – de la 295 euro/persoana, demipensiune.

Madrid-Barcelona – de la 395 euro/persoana, demipensiune.

Tara Bascilor – de la 395 euro/persoana, demipensiune.

Portugalia – de la 445 euro/persoana, demipensiune.

Tenerife – de la 595 euro/persoana, pensiune completa.

Servicii incluse: 7 nopti de cazare cu tipul de masa specificat, in functie de oferta aleasa, transport cu avionul, transfer aeroport-hotel-aeroport, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.