Documentare de Tedy Necula la cinema Europa



Filmmaking Romania lansează joi, 15 decembrie, la Cinema Europa, premiera documentarelor de lung metraj realizate de tânărul regizor Tedy Necula, cunoscut publicului în special pentru rolul din filmul Noro (regia Radu Gabrea): „CROS Camp: învață cu atitudine” (ora 18:00) și “Aripi de foc” (ora 20:00). Evenimentul este susținut de România Film, care încurajează inițiativele regizorilor tineri.

Echipa de producție a celor două filme, împreună cu invitați speciali și reprezentanți ai România Film, vor fi prezenţi la premieră și vor discuta cu publicul la finalul evenimentului.

“Aripi de foc”, documentarul care impresionează prin autenticitate și talent narativ, a avut avanpremiera anul acesta la TIFF.

“Aripi de foc” este povestea adevărată a unor oameni care au redefinit imposibilul, aventura incredibilă a primului spectacol de dans comunitar din România, “Pasărea de foc”. Inițiat de Asociația “Jungen Rumänen eine Chance!”, proiectul a avut două reprezentații în cadrul Festivalului Internațional “George Enescu”: la București, pe scena Teatrului Național, și la Sibiu.

Sub îndrumarea coregrafilor de renume internațional Josef Eder (Germania) și Royston Maldoom (Marea Britanie), 100 de tineri cu vârste între 11 şi 22 de ani, provenind din toate mediile sociale (orfani, copii ai străzii, copii din familii înstărite, persoane cu deficienţe de auz sau locomotorii), tineri care nu se cunoșteau, nu aveau experienţă în arta dansului, nici calităţi fizice deosebite, au adus în scenă un spectacol de dans contemporan care a ridicat în picioare aproape 2000 de spectatori.

Tedy Necula și echipa lui au urmărit pas cu pas acest proiect fără precedent, de la stângăcia primelor antrenamente la reprezentațiile ovaționate minute în șir, metamorfozele umane, prieteniile inedite, performanțele remarcabile ale unor tineri care și-au depășit limitele, și-au regândit prejudecățile și s-au redescoperit prin dans. “Aripi de foc” spune, într-un stil plin de savoare și autenticitate, povestea explorării naturii umane prin intermediul artei și a destinațiilor surprinzătoare unde ne duce curajul de a încerca.

“Filmul vorbește despre Pasărea de Foc pe care o avem cu toții înăuntrul nostru și trebuie să o eliberăm pentru a ne urma visele, scopurile în viață. “Aripi de foc” este exemplul unei metode reale de a vedea altfel viața pe care o trăim”, spune Tedy Necula, regizorul filmului.

“CROS Camp: Învață cu atitudine!”, cel de-al doilea documentar de lung metraj, dezvăluie, pe parcursul celor 80 de minute, modelul alternativ de educație CROS – Centrul de Resurse pentru Organizații Studentești, care adaugă dimensiuni noi demersului tradițional de formare: susţinerea individuală şi personalizată prin consiliere pentru autonomie în învăţare, coaching şi mentorat și comunitatea de practici – un spaţiu social bogat în resurse şi activităţi. CROS Camp este tabăra organizației care promovează deschiderea permanentă către învățarea continuă și autonomă. Timp de o săptămână, 100 de tineri din organizații studentești, alături de coacheri, traineri, persoane din mediul de afaceri, iau parte la o experiență multidisciplinară transformațională.

Așadar, vă așteptăm joi, 15 decembrie, începând cu ora 18:00, la Cinema Europa. Intrarea este liberă.Presa are locuri rezervate. Apreciem confirmările prealabile.