Cum a fost la conferinta "How To Grow Leaders", marca John Adair
Conferinta How to Grow Leaders – Romania a fost un eveniment de marca in care John Adair a vorbit participantilor despre procesul de selectare, crestere si dezvoltare a liderilor, oferind in premiera in Romania, viziunea sa asupra leadership-ului, asupra diferentelor dintre lideri si manageri si asupra modului in care leadership-ul poate fi invatat.
„Democratia pur si simplu nu functioneaza fara " lideri buni si lideri pentru bine" , iar lipsa lor creeaza un vid periculos in orice societate. Este o provocare la nivel mondial acum sa vedem ca dezvoltam astfel de lideri, liderii de care avem nevoie. Romania, condu acest drum!” – a fost indemnul pe care John Adair l-a adresat participantilor la conferinta How to Grow Leaders – Romania.
Alaturi de speakeri de top din Romania care au deschis conferinta prezentand perspective diferite si necesare in abordarea procesului de formare a liderilor, John Adair a purtat audienta de o maniera firesca si calda, in lumea ingredientelor ce compun un bun lider. Cei peste 200 de participanti la conferinta au beneficiat de experienta unica a lui John Adair care a dezvaluit cele sapte principii-cheie ale dezvoltarii eficiente de leadership. Principiile rezuma o evolutie fireasca plecand de la necesitatea training-ului pentru leadership, urmand selectia si mentoratul de leadership. Cel de al patrulea principiu – „Sansa de a fi lider”- este poate cel mai important, dar nu poate fi realizat fara o adevarata educatie, o strategie de dezvoltare coerenta si o implicare autentica.
Atat conferinta cat si cartea “How to grow leaders” a lui John Adair au avut la baza o premiza extrem de clara: viitorul leadership-ului va depinde de calitatea generatiilor urmatoare. Privirea sa vizionara l-a determinat pe John Adair sa fie constient de faptul ca jumatate din populatia lumii are 25 ani sau mai putin, resimtind astfel, datoria imensa de a semana semintele pentru urmatoarea generatie de lideri. “Trebuie sa ne concentram pe liderii in devenire care sunt dispusi sa faca lucrurile altfel, care vor o lume mai buna.”
In acest sens, John Adair a sustinut si prelegerea “The Path of Leadership”, la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, iar intalnirea cu studentii a fost o bucurie pentru John Adair care a discutat despre lumea fascinanta a leadership-ului, astfel incat acestia sa aiba la indemana pentru viitor, instrumentele esentiale pentru a deveni lideri autentici.
Despre Axioma Solutions
Axioma Solutions este partener acreditat Adair International si furnizor de training de management si leadership.
„How to Grow Leaders – Romania” este un eveniment organizat de Axioma Solutions, Creative Core Evolution, ITOL, cu sprijinul partenerilor Academy of Executive Coaching, Adair International-Action Centred Leadership, Centriqa, si al partenerilor media: Cariere, Meteor Publishing, Bestjobs
Pentru detalii suplimentare va rugam sa ne contactati:
Cristina Udrescu – Email: cristina@creativecom.ro
Telefon: +40724 364 843
Website: www.howtogrowleaders.ro www.axioma.ro