Ce să ai în vedere atunci când vrei să trimiţi un colet in Germania
Fie că vrei să primeşti sau vrei să trimiţi un colet în Germania, există nişte reguli mai mult sau mai puţin stricte de care trebuie să ţii cont dacă vrei ca pachetul tău să ajungă în siguranţă şi nedeteriorat la adresa dorită. Cu toţii ne dorim să beneficiem de servicii de calitate atunci când apelăm la o firmă renumită de transport colete în Germania dar totodată, este necesar ca şi noi să avem în vedere câteva reguli pentru ca totul să fie în siguranţă. Aşadar, iată câteva sfaturi ce îţi vor fi de folos atunci când vrei să expediezi un colet:
În primul rând, ar trebui de specificat dacă pachetul pe care vrei să-l trimiţi este fragil pentru a evita unele deteriorări ce pot surveni în acest caz. Astfel, curierul ce urmează să livreze coletele în Germania poate fi anunţat de asta pentru a fi mai atent la felul încare manevrează coletul. În acelaşi timp, este recomandat să se menţioneze acest lucru şi pe cutie pentru un plus de siguranţă. La fel de important este ca modul în care scrii aceste detalii pe cutie împreună cu adresa la care vrei să fie livrat coletul să fie cât mai citeţ pentru a ajunge în timp util.
Un alt lucru ce trebuie avut în vedere şi care este la fel de important este modul în care împachetezi obiectele fragile din colet. Indicat ar fi să foloseşti o cutie din carton rezistentă ce are dublu strat de carton iar obiectele fragile din interior să fie învelite individual în hârtie sau folie de bule. Spaţiile goale ar trebui de asemenea, umplute cu foi de carton sau folie pentru a nu se ciocni obiectele între ele. Trebuie să acordăm deosebită atenţie şi în cazul produselor perisabile. Unele dintre acestea nu rezistă unei călatorii lungi şi ar trebui de avut grijă la felul cum le protejăm pentru ca persoana căreia îi sunt destinate să se bucure din plin de ele. Asta se poate rezolva foarte uşor printr-o ladă frigorifică. Sigilarea coletului se realizează cu o bandă adezivă care să reziste.
Deoarece coletul trece prin mai multe ţări înainte de a ajunge în Germania informează-te cu privire la obiectele pe care vrei să le expediezi dar de care nu eşti sigur dacă sunt în totalitate legale şi la cantitatea admisă deoarece există anumite reguli legate de anumite produse. Firma la care apelezi o să îţi ofere cu siguranţă detaliile dorite.
Nu în ultimul rand, ar trebui să ai grijă şi la ce firmă apelezi pentru livrarea coletului tău. O firmă specializată în acest domeniu este soluţia ideală şi cea mai bună alegere. TICTrans este o astfel de firmă ce te poate scuti de bătăi de cap şi în care poţi avea încredere pentru transportul coletului tău. Dacă ai în vedere sfaturile enumerate mai sus, cu siguranţă că totul va merge bine.