ADV Romania din nou premiata de mediul de afaceri
Este al doilea premiu primit de ADV Romania din partea mediului de afaceri in acest an, ca dovada a recunoasterii valorii pe care organizatia noastra o aduce in comunitate, mai ales ca prin implementarea proiectelor europene, in fapt ONG-urile sunt adevarati investitori.
„Premiile ce ne-au fost decernate ne confirma faptul ca mediul de afaceri vede din ce in ce mai mult in ONG-uri, in general, in ADV Romania in special, actori importanti in comunitate care merita stimati, premiati.
Cred ca am depasit stadiul in care relatia ONG-firme se derula numai intr-un sens si avea la baza sponsorizarea si am ajuns la un nivel superior, in care suntem parteneri in comunitate, putem avea proiecte din care sa castigam si noi ONG-urile si firmele. Ma refer concret la faptul ca orice achizitie pe care o facem inseamna un contract pentru o firma, la faptul ca orice demers de advocacy si lobby pe care il facem e si in beneficiul mediului de afaceri. Sa nu uitam ca in demersuri precum protestul impotriva felului in care sunt gestionate fondurilor europene am fost cot la cot cu firmele, pentru ca interesul era comun: o procedura eficienta de implementare a finantarilor europene.
Asadar, primim aceste dinstinctii din zona business ca fiind semnale de relatie sanatoasa, fireasca, in comunitatea din care facem parte cu totii” – a declarat d-na Mihaela Munteanu, director de dezvoltare si comunicare al ADV Romania.
Fundatia „Alaturi de Voi” Romania are ca valoare fundamentala parteneriatul, fapt mentionat si pe site-ul organizatiei www.alaturidevoi.ro si este si un angajator care a creat la nivel national 71 de locuri de munca, fiind si angajator de persoane cu dizabilitati in unitatile protejate autorizate Util Deco (www.utildeco.ro ).
Pentru orice detalii cu privire la activitatea noastra sau posibile colaborari va invitam sa ne contactati pe e-mail office@alaturidevoi.ro sau telefonic la 0740513864, persoana de contact Mihaela Munteanu, director dezvoltare si comunicare ADV Romania.