40% din trafic provine din căutările Google. Se lansează Atelierul de SEO – concept unic în România
SEO este, de mulţi ani, unul dintre cele mai importante canale de marketing online, numărul de căutări pe Google de pe telefonul mobil fiind aproape dublu faţă de acum 2 ani. Mai mult decât atât, la nivel mondial, 40% din totalul traficului pe care îl generează un website provine din căutările naturale ale Google, iar site-urile plasate pe primele 5 locuri în urma căutărilor, primesc două treimi din totalul traficului organic.
În acest context, una dintre cele mai importante agenții SEO din România, Target Web, lansează Atelierul de SEO, prin intermediul căreia va sprijini antreprenorii, webmasterii şi alte persoane implicate în marketingul online să optimizeze afacerile în motoarele de căutare. “Practic, experţii de la Target Web vor răspunde întrebărilor legate de SEO, venite de la utilizatorii care altfel ar plăti bani grei pentru aceste informații unor consultanți SEO. Astfel, agenția noastră dorește să ajute un număr cât mai mare de utilizatori care încă nu au experiență necesară de a realiza unele servicii SEO, sau care doresc să se documenteze mai bine în acest domeniu destul de dificil sau pe cei care doresc să lanseze un business online. Atelierul de SEO poate fi o resursă utilă și pentru cei care au deja business-uri online și doresc să își consolideze cunoștințele în SEO”, explică Iulian Ghişoiu, CEO al Target Web.
SEO se bazează pe trei piloni: revelanţa cuvintelor-cheie, autoritatea website-ului şi comportamentul utilizatorilor
Conform SmartInsights, peste 6,5 miliarde de cuvinte sunt căutate zilnic în motoarele de căutare, 77% dintre căutări fiind pe Google, aspect pe care mulţi experiţi SEO îl speculează şi manipulează conţinutul website-ului astfel încât din ce în ce mai mult trafic organic să ajungă către ei, prin procesul de SEO sau Search Engine Optimization.
“SEO se bazează, întâi de toate, pe trei piloni: revelanţa cuvintelor-cheie, autoritatea website-ului şi comportamentul utilizatorilor. Relevanţa cuvintelor-cheie se poate stabili în urma unei cercetări pe Google Analytics sau Google Trends şi analizarea tuturor cuvintelor-cheie care ne definesc business-ul sau website-ul, ca mai apoi să le încadrăm şi să le ancorăm în tot conţinutul website-ului nostru. De cealaltă parte, autoritatea website-ului nostru este dată de citarea de către alte website-uri mai puternice. Dacă un portal de ştiri, cu un calificativ Google foarte bun, ne citează, automat site-ul nostru este tras şi el în sus prin procesul de asociere. Într-un final, în procesul de SEO, mulţi neglijează fix elementul care contează poate cel mai mult: factorul uman, care este tradus prin comportamentul utilizatorilor. Acest ultim pilon dă mari bătăi de cap unui expert SEO, deoarece este o variabilă foarte fluctuantă şi pe care trebuie să o cercetăm secundă de secundă, astfel încât munca noastră să nu fie în zadar. Noi folosim mai multe programe care monitorizează, evaluează şi cuantifică mereu comportamentul utilizatorilor şi realizăm rapoarte pe care le sincronizăm cu ceilalţi doi piloni, astfel încât să obținem rezultatele cele mai bune”, declară explică Iulian Ghişoiu, CEO al Target Web şi coordonatorul Atelierului SEO.
În fiecare săptămână, experţii de la Target Web vor răspunde cât mai detaliat la întrebările utilizatorilor printr-o sesiune video, pe care o vor publica pe Atelierul de SEO http://www.targetweb.ro/atelierul-de-seo/.
Iulian Ghisoiu este unul dintre veteranii SEO din România, cu o experiență de peste 12 ani în acest serviciu de marketing online din ce în ce mai căutat. A contribuit la creșterea unor brand-uri de la cel mai mic nivel, și până la stadiul de lideri în nișele în care activează: ecommerce, industrie, servicii etc.