Tetatet lanseaza primul serviciu de vizualizare si sharing de documente
Pentru a facilita căutarea de documente, înafara clasicului buton de căutare, mai sunt puse
la dispozitie categorii precum: Cele mai noi documente, Cele mai descărcate documente,
Cele mai bine cotate documente. Toate acestea sunt integrate la rândul lor în categorii
de domeniu profesional precum turism, management sau marketing, lucru care permite o
căutare specializată, după zona de interes.
"Având în vedere profilul business al comunitătii Tetatet si continua dorintă de dezvoltare
profesională a utilizatorilor săi, suntem de părere că introducerea acestei functionalităti
este una binevenită, permitând accesul facil la materiale utile pentru mediul de afaceri. De
asemenea, suntem convinsi că acesta reprezintă un nou pas înspre apropierea membrilor
comunitătii si favorizarea sharing-ului de informatii si know-how", a declarat Dragos Bîrlea,
coordonatorul proiectului Tetatet.
In momentul de fată există un număr de aproximativ 3000 de documente care pot fi
vizualizate pe tetatet, documente precum: cărti business, reviste economice, analize,
proceduri, etc. In ceea ce priveste interactiunea, în dreptul fiecărui document există
comenzi de social media, lucru care permite un sharing rapid de informatii pe Twitter,
Facebook sau mail. In interiorul comunitătii, utilizatorii pot recomanda articolele, le pot
comenta sau populariza în rîndul membrilor retelei.
Prin facilitatea de embed, documentele de pe tetatet pot fi vizualizate pe orice blog sau site,
fara a fi nevoie de crearea vreunui cont in retea.
Tetatet este prima retea profesionala adresata romanilor din tara si strainatate. Reteaua
permite membrilor sai interactiunea directa, schimbul de experienta sau documente,
oferirea de servicii sau joburi, alaturi de diverse oportunitati de dezvoltare personala si
evolutie in cariera.