Provocarea din Delta



Educaţia înseamnă pentru mine creştere. De cine e crescut un om? Ce-l modelează?

Întâi e familia, pe urmă e şcoala, dar apoi? Apoi cred că sunt provocările.

Indiferent dacă este mai neînsemnată sau cu miză mai mare, fiecare provocare te poate ajuta să creşti, dacă reuşeşti să o controlezi. Pun pariu că oamenii mari din istorie nu au ajuns aşa, mari, evitând provocările. M-am uitat pe lista marilor români, am frunzărit şi proiectul TVR (unde am sărit repede peste unele scăpări) şi m-am oprit la Henri Coandă, Caragiale, Nadia Comăneci. Oare dacă Henri Coandă, de exemplu, se oprea la ce ştia din şcoală ar mai fi inventat motorul cu reacţie? Oare nu s-a provocat singur? Nu a încercat să găsească  o soluţie la ceva ce nu merge chiar bine?

 

O provocare bună te poate duce departe. Avem cu toţii în jurul nostru exemple de oameni care nu erau cu nimic diferiţi de noi toţi, care însă, în urma unei intâmplări, a unei acţiuni, au ajuns mai departe decât am fi crezut. Ia gândiţi-vă puţin! De fapt se întâmplă să citim despre ei. Un copil orfan este adoptat, creşte, nu termină facultatea, însă după un timp oarecare devine unul dintre cele mai influente personaje din industria calculatoarelor şi din industria divertismentului. Este Steve Jobs. Un prieten de-al meu, la fel, a fost orfan, a trecut prin orfelinatele din România, iar acum este doctor în biologie, căsătorit şi tată a doi copii.

 

Eu cred că aceşti oameni şi-au depăşit limitele datorită faptului că au răspuns provocărilor.

 

Tu îţi cauţi provocări? Cauţi lucruri noi, cauţi să rezolvi probleme? De fapt ce te provoacă? Ce te face să îţi pierzi cu folos nopţile? Există aşa ceva pentru tine?

 

Am o provocare pentru tine, să găseşti o soluţie, să construieşti un plan pentru Delta Dunării.

 

Provocarea din Deltă – EduCamp 2011

Cunoşti Delta Dunării? Ce ştii despre Deltă? E cea mai mare deltă din Europa, e un paradis pentru păsări, sunt mulţi oameni săraci şi rupţi de lume acolo, e locul unde cei bogaţi îşi fac casă, unde se practică braconajul, unde nu există economie, unde sunt multe interese ale unor persoane influente din România. Ce ştii tu despre Deltă?

 

Adevărul e că nimeni nu ştie foarte bine ce se întâmplă acolo. Se spune ca oamenii de acolo sunt închişi în Paradis, dar că nu se pot descurca, că sunt săraci lipiţi pământului. Se spune că Delta e pentru cei bogaţi. Localnicii ştiu a cui e fiecare casă mai răsărită – un fost ministru, un mare afacerist, un sportiv. Peşte cică nu prea mai este în baltă, ouăle de raţă nu mai sunt chiar aşa multe şi nici căprioara nu mai sare în faţa puştii atât de des. Se spune că oamenii de acolo trebuie ajutaţi, de fapt atâtea ajutoare se duc acolo, că o mare parte din oamenii Deltei sunt transformaţi în „asistaţi”, oameni care aşteaptă să mai pice ceva şi care îşi fac din sărăcie un venit pe care îl transformă în băutură în zilele imediat următoare. Există poveşti groaznice despre ce se întâmplă „în Paradis”, însă există şi oameni grozavi, simpli, drepţi, corecţi, gospodari care nu se ating de băutură şi care spun ce au de spus.

 

Cum transformi Delta Dunării în ceva temeinic, valid? Iată o provocare! Ce spui? Te încumeţi? Tu ai găsi o soluţie? Crezi că eşti în stare să construieşti o fabrică pentru conserve de peşte? Un atelier de împletituri din papură? Un plan pentru dezvoltarea agroturismului? Ai alte idei?

 

La Provocarea din Deltă – Tabara EduCamp 2011 au raspuns deja Melania Medeleanu, Alex Găvan, Cristian Lupşa, Cosmin Alexandru, Ioana Pârvulescu, Teia Gavrilescu, Iulian Olariu, Eugen Petrescu, Lavinia Gliga, Paul Călin, Ionel Năftănăilă, ViitorPlus, Decât o Revistă, Primăria Sulina, Liceul „Jean Bart” Sulina, Orfelinatul Sulina, Mai Mult Verde, Liber în Mişcare, România Pozitivă, Lume Bună, AIESEC, GRASP, RoPot, Hipo, Ejobs

 

Tu ce faci? Vii?

 

www.educamp.ro

Delta Dunarii tabara de lucru intreprinderi sociale comunitate vara