INDICATOARE NOI PENTRU DRUMURILE DIN JUDETUL BISTRITANASAUD
La inceputul saptamanii viitoare, S.C. Industrie Mica Prahova S.A. va initia operatiunea de productie, furnizare si montare a 394 indicatoare noi de circulatie pe drumurile judetene din Bistrita-Nasaud. In urma cu doua saptamani, societatea ploiesteana a castigat licitatia organizata in acest scop de Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud. Pe langa amplasarea de indicatoare rutiere, contractul semnat cu autoritatea judeteana mai prevede si instalarea unui parapet metalic de protectie in lungime de 100 m. Conducerea societatii estimeaza ca intregul proces va fi incheiat in 30 de zile.
„Am semnat contractul cu reprezentantii Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud in urma cu doua zile si suntem pregatiti sa incepem productia semnelor de circulatie,” a mentionat directorul general al S.C. Industrie Mica Prahova S.A., domnul Ioan Matres. „Una dintre preocuparile noastre primordiale este sa asiguram implementarea prevederilor contractuale in timp util si la standarde inalte de eficienta. Siguranta rutiera este un domeniu in care jumatatile de masura nu-si au locul. De activitatea noastra depind vieti omenesti, fiind demonstrat la nivel international ca atat marcajele cat si indicatoarele rutiere contribuie fundamental la reducerea numarului de accidente pe sosele,” a concluzionat reprezentantul societatii prahovene.
Incepand cu 1 noiembrie, S.C. Industrie Mica Prahova S.A. va asigura productia, transportul si montarea a 104 de indicatoare de orientare, 60 de indicatoare de restrictie, 56 de reglementare, 138 de avertizare si 36 indicatoare diverse pe soselele din judetul Bistrita-Nasaud.
De la inceputul acestui an, S.C. Industrie Mica Prahova S.A. a mai castigat licitatia privind executarea, montarea si intretinerea indicatoarelor de circulatie in judetul Alba, precum si contractele pentru realizarea de marcaje rutiere in municipiile Medias si Slobozia.
In domeniul sigurantei drumurilor, S.C. Industrie Mica Prahova S.A. produce toate tipurile de indicatoare rutiere pentru dirijarea circulatiei, executand totodata activitati de marcaje rutiere. Printre clientii majori ai societatii se numara: Consiliul Local Ploiesti, Consiliul Judetean Prahova, Consiliul Judetean Alba, Primaria Municipiului Medias, Primaria Municipiului Campina si Real Hypermarket.
###