FEDERATIA JUNIOR CHAMBER INTERNATIONAL (JCI) ROMANIA LANSEAZA LA CLUJ PRIMUL CENTRU REGIONAL AL PRO
15 Aprilie 2011, Bucuresti - JCI Romania, in parteneriat cu MECTS si IPS, lanseaza primul centru regional din proiectul Actionam responsabil! – Reteaua Sociala RSC, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Inaugurat la aproape 2 luni de la evenimentul de lansare a proiectului social ce urmareste, printre altele, formarea unui grup de experti care sa consilieze si sa sustina implementarea proiectelor de responsabilitate sociala corporatista (RSC) in Romania, centrul din Cluj va avea rolul de a disemina informatia in regiunea Nord-Vest a tarii si de a colecta informatia necesara pentru elaborarea ghidului de bune practici in CSR din intreaga regiune.
Cu ocazia lansarii centrului regional de la Cluj, Rodica Lupu, Program Development Chairman JCI Europe si manager al proiectului, subliniaza: „In ce priveste transferul de know-how in domeniul RSC, numai 17% din totalul companiilor organizeaza cursuri pentru angajati. De asemenea, interesant este si faptul ca, desi majoritatea companiilor – 66% - considera sustenabilitatea ca fiind importanta, doar 14% dintre acestea implementeaza programe de sustenabilitate si protectie a mediului in care activeaza”, continua Rodica Lupu.
„Referitor la interactiunea cu grupurile lor tinta, cu partenerii, clientii acestora si comunitatea in care activeaza, chiar daca 56% dintre companii au constientizat ca exista o nevoie si o considera importanta, doar 25% dintre acestea considera aceasta nevoie ca fiind esentiala pentru activitatea lor, implementand programe spre a o intampina”, incheie Rodica Lupu.
In ce priveste inaugurarea primului centru regional din proiect, Rodica Lupu declara: “Prin crearea centrelor regionale dorim sa venim cat mai aproape de toti cei interesati de sau implicati in activitati sociale si de mediu. Centrul de la Cluj este primul, iar in luna mai vom lansa alte sapte centre regionale. Vom obtine, astfel, o acoperire nationala a acestui efort de constientizare, promovare si responsabilizare cu privire la dezvoltarea comunitatilor romanesti. Speram ca acest eveniment sa fie inceputul unui dialog continuu intre organizatiile interesate de practica RSC la nivel regional”.
”Vom discuta despre credibilitatea proiectelor, despre modalitatile de raportare a rezultatelor unui proiect, precum si despre criteriile de evaluare a acestuia” declara Ioana Sfarlea, Expert Regional al proiectului.
„De asemenea”, continua Ioana Sfarlea, „vrem sa subliniem importanta transparentei in realizarea unui proiect social, gradul in care proiectul mobilizeaza comunitatea locala si o pozitioneaza drept beneficiar final, precum si dezvoltarea conceptului de parteneriat public – privat. Toate acestea dau credibilitate unui proiect”.
Referindu-se la obiectivele acestui proiect, Rodica Lupu completeaza: „Chiar daca exista interes pentru actiunile de responsabilitate sociala iar in Romania au fost implementate proiecte de succes de catre marile corporatii si organizatii non-profit, studiile demonstreaza faptul ca numai 17% din companiile romanesti cu peste 10 angajati au o strategie clara de responsabilitate sociala. In plus, conform masuratorilor internationale, Romania este pe unul din ultimele locuri in Uniunea Europeana la implementarea politicilor de acest tip. De aceea, pentru ca initiativa sociala sa produca intr-adevar efecte notabile, este nevoie de transparenta si de transfer de know-how”.
Conferinta de astazi de la Cluj Napoca a reunit, in cadrul evenimentului de lansare a centrului regional Nord-Vest, reprezentanti ai companiilor ce inregistreaza un grad mare de implicare in societate, organizatii non-guvernamentale, precum si factori de decizie din administratia publica.
Printre acestia se afla si companii si organizatii non-guvernamentale, precum: Banca Transilvania („Fundatia Clujul are suflet”), Cora, Electrogrup, Fundatia Romana pentru Copii, Comunitate si Familie, Genpact, Fundatia Comunitara Cluj, ISDC, Habitat for Humanity, Asociatia Pentru Sprijinirea Dezvoltarii Rurale sau Alburnus Maior (Campania „Salvati Rosia Montana”).
Participantii la conferinta au analizat sustenabilitatea proiectelor mari de RSC implementate pana acum in regiunea de Nord – Vest; de asemenea, s-a discutat despre gradul de implicare a actorilor din zona corporatista in elaborarea programelor si strategiilor de responsabilitate sociala pe termen lung, precum si despre problema consultarii comunitatii pentru identificarea problemelor cu adevarat importante ale acesteia.
De asemenea, s-au investigat si analizat teme precum: oportunitatea introducerii criteriilor de sustenabilitate, continuitate in evaluarea proiectelor de RSC, modul in care un proiect cu impact mediatic relativ mic poate sa castige atentia finantatorilor/investitorilor. Participantii au mai discutat si despre mijloace neobisnuite de promovare ale proiectelor RSC, precum si despre necesitatea si modalitatea organizarii unor sesiuni de networking RSC.
Pentru ca un alt punct important in activitatea centrului regional „Actionam responsabil! – Reteaua Sociala RSC” din Cluj–Napoca este cooptarea administratiei publice in implementarea acestor initiative, la eveniment au fost invitati primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu si Oana Buzatu – purtator de cuvant al Primariei Municipiului Cluj-Napoca.
///////
Despre proiectul Actionam responsabil! - Reteaua Sociala RSC
Proiectul Actionam responsabil! – Reteaua Sociala RSC este destinat promovarii dialogului social si solutionarii provocarilor cu care diferite organizatii se confrunta in implementarea initiativelor de responsabilitate sociala corporatista.
Proiectul urmareste atragerea a peste 30 de organizatii din 8 regiuni ale tarii, precum si formarea unui grup de experti care sa consilieze si sa sustina implementarea proiectelor de responsabilitate sociala corporatista (RSC) in Romania. De asemenea, programul are in vedere si elaborarea unui ghid de bune practici pentru actorii sociali, fie ei organizatii sau indivizi. Acest ghid va diferentia campaniile ce investesc in comunitate de acelea de marketing social, a caror finalitate nu se regaseste in evolutia comunitatii.
Proiectul „Actionam responsabil! – Reteaua Sociala RSC” se va derula pe o perioada de trei ani, la nivel national, acoperind toate cele 8 regiuni de dezvoltare prin intermediul centrelor regionale: Bucuresti, Iasi, Cluj, Sibiu, Timisoara, Craiova, Constanta si Ploiesti.
Obiectivul proiectului este de a dezvolta o metodologie pentru initierea si implementarea proiectelor de RSC, cu accent pe domeniul educational, in scopul responsabilizarii factorilor de management si imbunatatirii cooperarii intre diversi factori-cheie ai societatii civile, precum si al dezvoltarii capacitatii partenerilor sociali.
Cu peste 120 de ore de asistenta in domeniul Responsabilitatii Sociale Corporatiste, menite a sustine companiile ce nu au realizat niciodata proiecte sociale dar si-au manifestat interesul in acest domeniu, proiectul ACTIONAM RESPONSABIL! – RETEAUA SOCIALA RSC isi propune sustinerea cresterii numarului de proiecte realizate pentru societatea civila in domenii precum: sanatate, protectia sociala, educatia sau protectia mediului.
Despre initiatorii proiectului:
Junior Chamber International (JCI) Romania este o organizatie de tineri lideri, antreprenori si profesionisti afiliata retelei mondiale Junior Chamber International, care numara mai mult de 200.000 de membri in peste 120 de tari. Organizatia activeaza in Romania din 2002, timp in care reprezentarea sa regionala s-a extins in 16 orase, prin intermediul celor peste 150 de membri ce activeaza in arii precum: business, comunitate, dezvoltare personala si internationalism.
Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului asigura o platforma de suport vitala proiectului, gratie infrastructurii, expertizei si resurselor umane antrenate in acest scop. Portofoliul ministerial de proiecte cu finantare europeana cuprinde initiative cu o componenta de responsabilitate sociala precum “Cartea Dunarii Albastre” si “Academia Oracle”.
Asociatia „Institutul pentru Politici Sociale” a fost creata pentru a raspunde nevoilor exprimate de grupurile defavorizate in ceea ce priveste dreptul acestora de a participa activ in societate si a accesului la resurse de orice natura. Printre proiectele sociale cu finantare europeana derulate de Asociatie in anul 2010 se regasesc: „Centrele de Incluziune Sociala – oportunitate pentru facilitarea participarii pe piata muncii a grupurilor vulnerabile” si „Reteaua Autoritatilor Competente pentru Calificarile Profesionale din Romania (IMI PQ NET Romania)”.
Pentru informatii suplimentare, va rugam sa accesati: www.actionamresponsabil.ro
Expert Regional Centrul Regional Nord-Vest, Proiectul „Actionam responsabil! – Reteaua Sociala RSC”:
IOANA SFARLEA, ioana.sfarlea@actionamresponsabil.ro,
Tel fix: 0264 333 069, Mobil: 0762 248 181, 0762 248 189
Contact presa: Roxana Pavel, roxana.pavel@actionamresponsabil.ro, 0722 222 021