Este argintul o investiție bună? 8 motive pentru a investi ACUM în argint
Dacă vorbim despre argint, India este cu siguranță locul de unde trebuie să pornim. Referindu-ne la tradiție și obiceiuri, India a fost și este locul în care oamenii pun foarte mare preț pe metalele prețioase cum sunt aurul și argintul. Dintre toate metalele prețioase, argintul - datorită faptului că este mult mai accesibil - a fost alegerea de top a majorității pentru bijuterii, ornamente și lingouri.
În opinia specialiştilor in macro-economie, prețul argintului este influențat de mulți factori globali, însă India este unul dintre cei mai mari contribuabili la cererea de argint și orice schimbare care are loc în structura cererii în această ţară, are o influență directă asupra prețurilor internaționale. Cu toate acestea, este argintul o investiţie bună în momentul de faţă? Potrivit Roxanei Muntean, Director General al magazinului online de bijuterii din argint Roxannes.ro, cu o experienţă pe piaţă de peste 10 ani, a avut loc o remarcabilă revenire a cererii industriei internaţionale de argint în anul 2017, care a crescut pentru prima data dupa anul 2013, ceea ce i-a mobilizat pe toţi comercianţii de metale preţioase şi bijuterii să parieze masiv pe argint, chiar mai mult decât pe aur.
Iată cele mai importante 8 motive pentru care argintul este în prezent cea mai bună investiție
1. Argintul reprezintă bani reali. “Argintul nu este o monedă, dar se poate folosi asemenea banilor. Argintul, împreună cu aurul, reprezintă forma finală de bani, deoarece aceste două metale prețioase nu pot fi depreciate asemenea hârtiei sau a formelor digitale de plată. Argintul fizic reprezintă valoare la fel ca și aurul, deoarece nu există riscul de contrapartidă, nu a fost niciodată o investiție riscantă, poate fi utilizat pe termen lung ca și bani”, explică Roxana Muntean, Director General, al magazinului online de bijuterii din argint www.roxannes.ro.
2. Argintul fizic reprezintă un bun imobil. “Într-o lume a profiturilor de hârtie, a tranzacțiilor digitale, argintul fizic este un contrast, este unul dintre puținele active pe care le puteți purta în buzunar oriunde, chiar și în altă țară. Argintul fizic este de asemenea un 'gard viu' împotriva tuturor formelor de hacking și criminalitate cibernetică. Nicio moneda de argint Eagle nu a fost 'ștearsă', dar acest lucru cu siguranță se poate întâmplă la un activ digital”, afirmă antreprenorul.
3. Argintul este un metal prețios ieftin. “Este mult mai accesibil pentru investitorul mediu, dar totuşi, este un metal prețios care vă va ajuta să vă mențineți nivelul de trai la fel de bun precum o face aurul. Dacă nu va permiteți să cumpărați o uncie completă de aur, argintul este metalul prețios în care să investiți! Acest lucru este valabil și în momentul în care dorim să oferim un cadou. Nu vrei să cheltui mii de lei pe un cadou cu însemnătate, dar totuși vrei ceva valoros, argintul este alegerea ideală. Argintul a devenit un metal prețios foarte căutat și utilizat mai ales în industria de bijuterii. Dacă în trecut bijuteriile din aur erau favorizate, în prezent, industria de bijuterii din argint câștigă tot mai mult teren”, continuă Roxana Muntean.
4. Argintul este mai practic pentru achiziții mici. “Argintul, pe lângă faptul că este mult mai accesibil ca preț, este foarte practic și pentru partea de vânzări. Dacă nu doreşti să vinzi o uncie plină de aur pentru a-ți satisface o nevoie financiară, argintul este cea mai bună soluție. Deoarece argintul se poate deține în diferite cantități, puteți vinde numai cât doriți și exact pentru ceea ce aveți nevoie. Monedele și lingourile de argint pot fi vândute oriunde în lume și reprezintă un schimb practic de bunuri”, declară directorul magazinului online de bijuterii din argint Roxannes.ro
5. Stocurile de argint sunt în scădere. Specialistul mai afirmă că guvernele și alte instituții dețin în mod tradițional stocuri de argint, însă astăzi, majoritatea nu mai dețin stocuri de metale prețioase. Singurele țări care depozitează argint sunt SUA, India și Mexic. Motivația guvernelor care nu dețin argint este cauzata de faptul că monedele nu mai sunt fabricate din metale prețioase. Dar în prezent, argintul este utilizat în industrie într-o măsură mult mai mare, iar dacă nevoile industriale viitoare vor fi greu de îndeplinit, guvernele nu vor reuși să susțină aceste nevoi.
6. Utilizarea în industrie este în creștere. “Argintul este folosit în aproape orice industrie, de la aplicații electronice și medicale, până la baterii și panouri solare. Argintul este peste tot, indiferent dacă îl vedem sau nu! Michael Malonei spune în cartea sa 'Ghidul pentru a investi în aur și argint' că: 'Dintre toate elementele, argintul este un metal indispensabil. Este cel mai conductiv din punct de vedere electric, conductiv termic și reflectorizant. Viața modernă, așa cum o știm, nu ar există fără argint!' Industria reprezintă în prezent mai mult de jumătate din cererea de argint. Iată câteva exemple: un telefon mobil conține aproximativ o treime dintr-un gram de argint, iar utilizarea telefonului mobil continuă să urce neobosit la nivel mondial sau institutul de argint estimează că utilizarea argintului în celulele fotovoltaice (constituenți principali ai panourilor solare) este cu 75% mai mare în 2018 față de cum a fost acum 3 ani”, spune Roxana Muntean, Director General al Roxannes.
7. Cererea mondială este în creștere. “Cererea globală de argint crește. Toate monetariile guvernamentale au înregistrat niveluri record de vânzări, cele mai multe fiind deja active la producția de vârf. China și India prezintă cele mai reprezentative cereri în acest sens, aceste două piețe mondiale au istorii lungi de afinitate culturală față de metalele prețioase. Mai devreme sau mai târziu, vor exista consecințe când cererea serioasă de aprovizionare va crește, dar dacă dețineți acest metal prețios, consecințele vor fi unele pozitive și insemnate”, declară Roxana Muntean.
8. Raportul de aur/argint înclină în favoarea argintului. “Raportul aur/argint (prețul aurului împărțit la prețul argintului) poate da indicii despre care metal ar putea fi mai bine cumpărat la un moment dat, mai ales când raportul ajunge la o extremă. Acest raport a avut o medie de 47:1 în sec. XX, iar în sec. XXI, media este de 61:1. În prezent, cu un raport de 70% sau mai mare, face că argintul să fie o bună investiție în raport cu prețul aurului. Subevaluat în comparație cu aurul, un bun cu o distorsiune mai mare între preț și fundamente cum greu mai găseşti, argintul reprezintă metalul prețios în care merită să investeșți ACUM”, conchide Roxana Muntean, Director General al lanţului de magazine de bijuterii din argint Roxannes.ro.