Containere și camioane profesionale direct la adresă, prin Euroluc

Trăim într-o lume în care fiecare zi aduce noi schimbări. Pion important în dezvoltarea permanentă a societății actuale este domeniul transporturilor, cel care face ca toate să se miște în jur. Serviciile profesionale pe care diversele firme de transport le pun la dispoziție sunt astfel un interes major astăzi. Toți cei care au un business sau se gândesc să dezvolte unul se orientează mai întâi după mijloacele potrivite prin care să asigure mereu stoc afacerii. Începând cu transportarea mărfurilor și bunurilor diverse și până la organizarea și depozitarea acestora, fiecare etapă trebuie realizată responsabil și calculat, astfel ca profiturile să fie pe înălțimea așteptărilor.

În întâmpinarea celor care doresc siguranță și o evoluție constantă a afacerilor vine Euroluc. Este vorba despre o firmă din Suceava specializată în transportul de mărfuri pe diverse căi, dar și în vânzarea de containere și camioane pentru care oferă și servicii de transport. Serviciile oferite se adresează publicului vast și sunt disponibile atât la nivel național, cât și internațional.

Vânzarea de containere

Acestea sunt folosite în prezent la scară largă, în domenii dintre cele mai variate, ca spații de organizare sau depozitare, respectiv spații locuibile. Desemnează la ora actuală o multitudine de construcții: birouri, sanitare, spațiu comercial cu utilizări variate, dus-WC, spațiu locuibil, vestiare, spălătorii, stații GPL, blocuri, restaurante, etc. Pot fi aduse la comandă și prin Euroluc, în dimensiuni variate: de 6 picioare, 9 picioare, 12 picioare și 13,7 picioare, după necesitate. Varianta HC este un interes major astăzi, diferențiindu-se de cele standard prin înălțimea mai mare specifică acestora. Sunt containere second hand, perfect funcționale, care pot fi adaptate unor scopuri diverse. Pot fi compartimentate, amplasate unul peste altul, permit montarea pardoselii, a parchetului, pot fi izolate, dotate cu sistem de încălzire, etc.

Vânzarea de camioane

Domeniul transporturilor este unul care se îndreaptă în direcții optimiste la ora actuală. Cei care au o afacere ce presune actualizarea constantă a stocurilor cu produse variate, aduse din import sau din țară, înțeleg nevoia de a adăuga un camion, respectiv un anumit număr de camioane pe lista de achiziții. Și în acest sens Euroluc dispune de soluții, constând în camioane MAN, respectiv DAF, care pot li livrate la cerere în diverse zone din țară sau din afară. Modelele MAN TGX 18.440, an fabricație 2012 și 2013 sunt parte din flota disponibilă spre vânzare la Euroluc. Specialiștii pot aduce la comandă orice alt model de camion.

Indiferent de tipul de container, respectiv camion dorit, echipa Euroluc.com stă la dispoziție cu servicii profesionale și consultanță, pentru ca alegerea să corespundă întocmai cu nevoile clienților.