Conferinţa Internaţională Naşterea Naturală şi Arta de A Fi Părinte
În conditiile în care România deține în continuare primul loc în ceea ce privește mortalitatea infantilă și maternă în Europa, Conferința “Nasterea Naturală şi Arta de A Fi Părinte – Perspectiva pentru siguranţa mamei şi copilului la naştere în România”, își propune să abordeze subiecte de actualitate legate de beneficiile şi /sau riscurile naşterii în diferite ipostaze, importanţa educaţiei viitorilor părinţi pentru a lua cele mai bune decizii legate de naştere şi alăptare.
Evenimentul se adresează unor categorii de public divers, prin temele pe care le abordează: gravide, viitori părinţi, persoane interesate de nașterea naturală, naşterea cu moaşa, medici obstetrică-ginecologie, neonatologi, asistente medicale, medici de familie și de alte specialități, companii și organizații ce oferă produse și servicii complementare activității moașei sau care se adresează tinerelor mame și nou-născutului.
Conferinţa va fi un moment special în care gravide, mămici, viitori părinţi, moaşe, asistente medicale, medici vor avea o voce comună.
La eveniment vor participa vorbitori din țară și din străinatate, specialiști în ingrijirea femeii însărcinate și experți în modalități de asistare la naștere și în acordarea îngrijirilor specifice lăuzei și nou-născutului.
Printre speakeri se numără: Andreea Ola, consultant în alăptare IBCLC Braşov; Doamna doctor Ioana Tudorache, medic obstetrician şi ginecologie spitalul Medlife Braşov ; Gebrine Eles Kristina, moaşă Debreţin, Ungaria ; Liliana Cantir , moaşă Maternitatea Municipală nr. 2 Republica Moldova ; Dr. Federico Villani, medic obstetrică şi ginecologie Italia ; Antonella Cavalieri, specialist recuperare pelviperineală, Italia ; Chiara Torresetti , specialist reabilitare pelviperineală, Italia; Dita Depner, trainer educator prenatal Braşov ; Dorna Revie, sofrologia Elveţia; Luiza Sult, colegiul de moaşe Copenhaga; Anda Talaba consultant IBCLC “ Alo mama “ Braşov; Vania Limban, moaşă şi expert în conceptul Green Parenting şi sănătate intimă; Daniela Doneanu, moaşă Bucureşti Sanador şi Preşedinte Asociaţia Moaşelor din România; Doctor Octavia Raica, Consultant în Alăptare de la Asociaţia Alăptează Timişoara; Camelia Irimia, moaşă Spital Premiere Timişoara şi vicepreşedinte Asociaţia Moaşelor din România; Ildiko Piper , moaşă în Turda şi membră a Asociaţiei Moaşelor din România; Miruna Andrei, studentă Facultatea de Moaşe din Craiova; Dana Vede doula spitalul judeţean Braşov; Paula Cozma moaşă spitalul Satu Mare.
Programul simpozionului va fi structurat pe 2 zile.
Prima zi va dezbate teme cum ar fi: naşterea naturală în apă, naşterea ca acasă, naşterea cu blândeţe, educaţia moaşei în Ungaria, Danemarca, Republica Moldova cât şi faptul că pentru prima dată la o Conferinţă Obstetricianul, Moaşa, Doula, Consultantul în alăptare vor fi în aceeaşi barcă de focus asupra gravidei. Programul primei zile va fi în intervalul orar 08.30 – 17.30.
Ziua a 2-a se vor dezbate teme precum alăptarea, arta de a fi părinte, ora magică, sofrologia şi naşterea naturală, naşterea naturală şi celulele stem, tonifierea şi retonifierea perineului. Programul celei de-a doua zi de conferinţă va fi în intervalul 09.30 – 15.30.
În cadrul simpozionului va exista şi o tombolă în care vor exista mai multe premii oferite de parteneri un scaun de maşină pentru copilaşi, o pernă pentru mama şi bebeluş care permite femeii însărcinate să adopte o poziţie corectă în timpul somnului, un dispozitiv EPI-NO dispozitiv de retonifiere a perineului, 1 kit Pelvik dispozitiv medical pentru incontinenţa urinară, 2 cupe menstruale Pelvik şi o oră de consultanţie cu moaşa Vania Limban.
Parteneri : Servier Pharma, Pelvik, Baby Stem, Active Family Center, Thermomix, NUK , TZMO România, doctor Niculescu , Barza, Cedraflon , Alo Mama, MC Ana Concept.
Evenimentul va avea loc în perioada 14-15 iunie 2019 la Hotel Kronwell Braşov.
Participarea părinţilor, viitorilor părinţi şi gravidelor este GRATUITĂ!
Vă asigurăm că va fi un eveniment de excepţie!
Înscrieri pe pagina evenimentului: http://asociatiamoaselor.org/conferinta2019/
Despre Asociația Moașelor din România
Asociația Moașelor din România este organizația națională profesională ce reprezintă moașele și profesia de moașă din România, având misiunea de a susține dezvoltarea profesiei prin promovarea rolului esențial al moașei în sănătatea reproductivă a femeii, nașterii naturale, sănătății nou-născutului și familiei. Asociația Moașelor din România susține importanța emancipării moașelor și accesul femeilor, indiferent de statutul lor social, la servicii medicale de obstetrică și ginecologie, în vederea reducerii mortalității materno-infantile. Mai multe informații puteți găsi pe www.asociatiamoaselor.org.
Contact : Cristina Norocel, 0741301082, cristina@obiz.ro