Alb si Rosu, traditie respectata de For Home Design



Legenda spune ca, intr-o zi rece de iarna, Baba Dochia o trimite pe fiica ei vitrega, pe care nu o avea la inima, la rau cu o haina foarte murdara cerandu-i sa o spele pana devine alba. Tanara fata s-a dus la rau si a spalat-o, insa fara nici un rezultat. In ajutorul ei vine un tanar, pe nume Martisor, care poseda o putere magica. Acesta  i-a oferit fetei o floare rosie si alba si a indemnat-o sa mai spele inca o data vesmantul, care de aceasta data s-a facut ca spuma laptelui. Cand a vazut haina alba batranei Dochia nu i-a venit sa isi creada ochilor. Zarind floarea din parul fetei, batrana o intreaba: "De unde o ai?", este inca iarna". Batrana crezu ca primavara a venit si pleca cu turma de oi pe munte,  renuntand la cojoacele pe care le purta. Cand a ajuns in varf, gerul napraznic a transformat-o atat pe ea cat si oile in pietre. De atunci rosul si albul simbolizeaza lupta intre bine si rau, intre iarna si primavara.

 

Asadar, martisorul este un simbol care marcheaza drama anotimpurilor - a unuia care se duce si a altuia care sta sa vina. Rosu semnifica primavara, asociata unui inceput in timp ce albul marcheaza sfarsitul sezonului rece. Imbinarea celor doua snururi subliniaza unitatea contrariilor, vara-iarna, caldura-frig, lumina-intuneric.

 

In zilele noastre, martisorul este considerat un talisman menit sa poarte noroc, iar realizarea lui a devenit o adevarata opera de arta. Oamenii ofera cu multa placere de 1 Martie martisoare celor pe care ii iubesc, ca simbol al admiratiei lor, ca respect si stima speciala. Daca la inceputurile martisorului cea care il daruia era femeia cea mai batrina din casa, iar cel care il primea - copilul, acum nu se mai tine cont de aceasta regula. Ne-am obisnuit insa ca barbatii sa daruiasca femeilor, iar copiii - celor mai in virsta. Insa, indiferent cine da si cine primeste, un lucru este cert: inceputul primaverii este si va ramine un prilej de a darui, de a arata celor din jur ca ne pasa de ei.

 

Nostalgia zilelor insorite si a mirosului proaspat de natura ne-a cuprins pe toti. Desi se lasa asteptata, gandul nostru zboara spre imediata primavara. Traditia zilei de  1 Martie, iti aduce la For Home Design,  amestecul ludic de culori si forme, din martisoarele din sticla de Murano lucrate manual.  Acestea iti vor dezmorti zambetul si iti vor incanta privirea. Te asteptam la For Home Design sa deschidem impreuna usa noului anotimp si sa pasim sfiosi spre un nou si cald inceput.

 

 

For Home Design 1 Martie Martisoare