19 adulți și 27 de copii, din Municipiul Cluj-Napoca și din împrejurimi au participat la ateliere gratuite de gestionare a emoțiilor

ONG

19 adulți și 27 de copii din Municipiul Cluj-Napoca și localitățile Florești, Borhaci, Gilău și Suceagu din județul Cluj, au beneficiat de ateliere gratuite despre gestionarea emoțiilor.

Asociația Edurod alături de Simona Cobîrzan – Consilier prin artă au organizat, în perioada octombrie – noiembrie, proiectul ,,Desene și Emoții”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Prin acest proiect, Asociația Edurod a oferit cursuri în cadrul cărora să ofere informații despre tehnicile de gestionare a emoțiilor. Activitățile de terapie prin artă s-au adresat atât copiilor, cu vârsta cuprinsă între 4 și 9 ani, cât și părinților lor și au avut loc în orașul Cluj-Napoca, în Parcul Central „Simion Bărnuțiu”.

În cadrul activităților, copiii au aflat despre patru emoții de bază: fericire, tristețe, frică și furie, cum se simt acestea în corp, ce elemente aduc și cum schimbă ele expresia facială. Au atribuit fiecărei emoții câte o culoare și au ales câte o mingiuță de culoarea atribuită. Pe fiecare mingiuță copiii au desenat fața emoției alese. 

Pentru a afla cum să-și gestioneze mai bine emoțiile, cei mici au făcut exerciții de respirație și de desen. Copiii au fost îndemnați să-și scrie fricile, pe coli de hârtie pe care mai apoi le-au rupt și aruncat, acest gest simbolizând desprinderea de frici. Ultimul exercițiu a fost unul de distragere prin care copiii au căutat în jurul lor obiecte corespunzând culorii asociate emoții pe care am studiat-o. 

Părinții au luat parte la exerciții de respirație, desen și mișcare, menite să îi ajute să se relaxeze și să se echilibreze emoțional. Au încercat tehnica de respirație, care se numește ,,linia respirată”.  Au experimentat apoi și o variantă pe care să o folosească cu juniorii lor acasă, ,,respirația în stea”, adaptată pentru vârsta participanților. Într-o stare de spirit ludică au făcut împreună diverse exerciții de desen. Fiecare dintre ele poate fi făcut împreună cu copiii, pentru a se conecta într-un mod plăcut și sănătos. Pentru exercițiile „rețea sau hartă”, „focus în spirale” și „conturul mâinii cu modele” au primit instrucțiuni de realizare și fișe pe care s-au bucurat să le ia acasă pentru a exersa activităţile.

Câțiva dintre părinţi, au participat la o lucrare colectivă în care au pictat în acrilic pe canvas câteva bucăți dintr-un emoji mai mare, timp în care au împărtășit emoții și impresii și s-au conectat cu alți participanți.

Pe tot parcursul desfășurării proiectului, Asociația Edurod a documentat activitățile, pentru ca publicul larg să aibă acces la toate materialele folosite și la exercițiile practicate. Fie că e vorba de părinți sau cadre didactie, care își doresc să folosească materialele la clasă, ei pot să descarce fișele de lucru și să urmărească videoclipul explicativ al exercițiilor de pe site-ul asociației. Cei interesați trebuie să completeze un formular, după care vor fi redirecţionaţi către pagina de descărcare. Materialele sunt disponibile în mod gratuit.

Așadar, impactul direct al proiectului constă în posiblitatea de a oferi, în mod gratuit, acces la materiale și exerciții pentru a ajuta atât comunitatea locală, cât și pe cea extinsă.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/de iniţiativă.

Asociația EDUROD este o organizație non-profit ce ajută la dezvoltarea competențelor digitale, creșterea responsabilității față de mediul înconjurător și conștientizarea asupra educației culturale pe teritoriul României. Misiunea EDUROD este să pună în valoare potențialul elevilor, profesorilor și a sectorului educațional prin educație digitală, culturală și de mediu, contribuind astfel la schimbări socio-economice pozitive ale României.

Contact

Harvat Sarah

Preşedinte Asociaţie

Număr de telefon: 0728772758

Adresă de e-mail: hello@edurod.org

Emotii Terapie prin arta Parinti Copii Educatie